Programul Școala Altfel a oferit ocazia profesorilor și părinților să le “predea” copiilor cursuri mai puțin formale despre realitățile din jurul lor. E adevărat că această perioadă de studii este mai dificilă decât restul anului școlar pentru noi, cei care trebuie să o organizăm, fiindcă nu este întotdeauna ușor să găsești ceva interesant / captivant pentru copiii absorbiți de mirajul și fascinația tuturor activităților on-line. Am comparat mereu această perioadă cu zilele în care și noi, la vremea noastră, făceam vizite pe la fabricile din jurul școlii – un eveniment pe care nu ne-am fi dorit să-l ratăm pentru nimic în lume: în primul rând pentru că scăpam de cursuri, apoi pentru că oricât de anostă ar fi fost fabrica (23 August – turnare și prelucrare metale -, Granitul – prefabricate din beton-, Antilopa – încălțăminte -, Fabrica de Mase Plastice, Fabrica de Pâine Titan ș.a.m.d., eram primiți cu multă simpatie de muncitorii bucuroși de mini-oaspeți și nu în ultimul rând, pentru că ne mai întorceam acasă cu câte un șurub, flecuri de pantofi, ochi sau nasuri pentru păpuși sau, trofeul suprem, pâine caldă! Distractiv era că aceste vizite se făceau pentru ca noi, copiii, să prindem drag de una […]
În chiar anul în care am deschis bragageria Bogdania în București (2016), s-a tradus în limba română romanul lui Orhan Pamuk, O ciudățenie a minții mele (Ed. Polirom, trad. de Luminița Munteanu). Pasionat fiind de scriitura romancierului turc, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 2006, am deschis cu nerăbdare noul roman tradus în limba noastră și nu mică mi-a fost bucuria când am constatat că personajul central al poveștii era Mevlut, un bragagiu din Istanbulul anilor 70-90 ai secolului trecut. Întâlnirea mi s-a părut de bun augur, trezindu-mi totodată un anumit sentiment de melancolie, care mi-a readus în memoria afectivă imaginea sălilor din Muzeul Inocenței, prin care mă plimbasem în orașul de pe Bosfor, și fiorul acelei stări de hüzün pe care o descrie atât de sugestiv Pamuk într-un capitol din volumul Istanbul. Amintirile și orașul (Polirom, 2011): “Hüzün (melancolia) reprezintă, la Istanbul, atât un simț pronunțat pentru muzica autohtonă, un cuvânt esențial pentru poezie, cât și o anumită stare de spirit și, în general, tot ceea ce sugerează acel material care face ca orașul să fie ceea ce este.” Braga face o sinteză a stărilor induse de Orhan Pamuk, fiind când vioaie, când melancolică, când plină de elan, […]
Sava Henția (1880-1894) a fost unul dintre acei ne-români mai români decât românii. Născut în Imperiul Habsburgic – la Sebeșel – și decedat în Austro-Ungaria – tot la Sebeșel, a trecut de tânăr munții și s-a înscris la Școala de Belle Arte din București, avându-i ca profesori pe Gheorghe Tăttărescu și Theodor Aman. A urmat apoi Ecole Nationale Superieure des Beaux-Arts, sub îndrumarea pictorului Alexandre Cabanel. Se înscrie cu succes în rândul pictorilor români ai sfârșitului de veac XIX și se remarcă prin modul de execuție, sensibilitate, senzualitate, lumina argintie, stilul realist. Participă alături de Nicolae Grigorescu și Carol Popp de Szathmari la Războiul de Independență, de unde se întoarce cu câteva desene și compoziții în acuarelă și ulei, printre care: “Soldat călare”, “Trecerea Dunării la Corabia”, “Lagărul (Bivuac)”, “Întâlnirea”, “Transport de provizii pe front”. Picturilor de război li se adaugă o bogată creație cu tematică istorică, în consonanță cu sentimentele patriotice care au animat societatea românească a acelor vremuri. Între portretistica practicată de-a lungul întregii vieți și creația de inspirație istorico-patriotică, temele sociale au fascinat artistul atât prin dinamică, cât și prin varietatea de expresie a subiecților: cerșetori, oameni […]
La începutul lunii noiembrie 2017 a avut loc, la Muzeul Țăranulu Român, a treia ediție a Festivalului de Film Antropologic Culese din Balcani. Ca și la celelalte ediții, organizatorii au “cules” toamna “pe târziu” roadele echipelor de antropologi din Balcani și nu numai și le-au înfățișat bucureștenilor într-un festival “condimentat” în cel mai savuros mod cu petreceri, concerte, proiecte culturale, comunicări, degustări de produse balcanice și tot așa. În cele trei zile ale festivalului, au practicat “transhumanța culturală” filme din Croația, Grecia, Bulgaria, Norvegia, Belgia, România, Anglia ș.a., însoțite de cântări ciobănești ale mocanilor vrânceni, acorduri când mai tânguitoare, când mai vesele, ale lui Călin Torsan și ritmuri balcanice cu Sașa sau Balkan Taksim. Braga Bogdania a fost “ca la ea acasă” în acest amestec de verb, sunet, aromă și ritm, fiind de-a lungul celor trei zile partener de discuții pentru toți participanții. În ultima zi, bragagiul a avut onoarea de a prezenta, într-un context antropologic, importanța pe care o are braga în viața românilor și a balcanicilor în general. Într-o sală arhiplină, ne-am delectat cu un pahar de bragă, dar și cu câte un strop din crăiasa iernii – crema de bragă. Felicit din toată inima întreaga echipă care […]