Bragagiul lui Sava Henția

Sava Henția (1880-1894) a fost unul dintre acei ne-români mai români decât românii. Născut în Imperiul Habsburgic – la Sebeșel – și decedat în Austro-Ungaria – tot la Sebeșel, a trecut de tânăr munții și s-a înscris la Școala de Belle Arte din București, avându-i ca profesori pe Gheorghe Tăttărescu și Theodor Aman. A urmat apoi Ecole Nationale Superieure des Beaux-Arts, sub îndrumarea pictorului Alexandre Cabanel.

Se înscrie cu succes în rândul pictorilor români ai sfârșitului de veac XIX și se remarcă prin modul de execuție, sensibilitate, senzualitate, lumina argintie, stilul realist. Participă alături de Nicolae Grigorescu și Carol Popp de Szathmari la Războiul de Independență, de unde se întoarce cu câteva desene și compoziții în acuarelă și ulei, printre care: “Soldat călare”, “Trecerea Dunării la Corabia”, “Lagărul (Bivuac)”, “Întâlnirea”, “Transport de provizii pe front”. Picturilor de război li se adaugă o bogată creație cu tematică istorică, în consonanță cu sentimentele patriotice care au animat societatea românească a acelor vremuri.

Între portretistica practicată de-a lungul întregii vieți și creația de inspirație istorico-patriotică, temele sociale au fascinat artistul atât prin dinamică, cât și prin varietatea de expresie a subiecților: cerșetori, oameni ai străzii, copii săraci, vânzători ambulanți, având pe fundal imagini din iarmaroace, mahalale, târguri ș.a. Printre ei, rătăcit printr-un târg din Balcani, un bragagiu cu fes turcesc și brâu stacojiu, flutură un zâmbet abia ghicit pe sub mustața tânără; nicio umbră de melancolie, niciun pic din tristețea bragagiilor surprinși, în general, între grijile de acasă și amabilitatea comerciantului. “Bragagiul” lui Henția este sigur pe sine, mândru de îndeletnicirea sa, senin, plin de speranță, tratat cu o simpatie caldă, amintindu-ne de cel mai apreciat portret al pictorului, cel al Anei Davila.

Acuarela datată 1912 prezintă un cadru extrem de sugestiv: bragagiul s-a oprit lângă o brutărie, cu fesul potrivit pe o parte proiectat pe silueta unei biserici, totul în nuanțe bej-cafenii precum braga – un decor balcanic plin de liniște și armonie, ce nu anunță nimic din episoadele sângeroase pe care acest spațiu le va cunoaște în următorii ani.
În vacarmul târgurilor de ieri și de azi, braga are darul de a ne purta prin epoci de mult uitate, descoperindu-ne oameni, eroi, artiști, povești de viață spuse sau nespuse, învăluite în gustul său dulce-acrișor și puțin înțepător.