În chiar anul în care am deschis bragageria Bogdania în București (2016), s-a tradus în limba română romanul lui Orhan Pamuk, O ciudățenie a minții mele (Ed. Polirom, trad. de Luminița Munteanu). Pasionat fiind de scriitura romancierului turc, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 2006, am deschis cu nerăbdare noul roman tradus în limba noastră și nu mică mi-a fost bucuria când am constatat că personajul central al poveștii era Mevlut, un bragagiu din Istanbulul anilor 70-90 ai secolului trecut.

Întâlnirea mi s-a părut de bun augur, trezindu-mi totodată un anumit sentiment de melancolie, care mi-a readus în memoria afectivă imaginea sălilor din Muzeul Inocenței, prin care mă plimbasem în orașul de pe Bosfor, și fiorul acelei stări de hüzün pe care o descrie atât de sugestiv Pamuk într-un capitol din volumul Istanbul. Amintirile și orașul (Polirom, 2011): “Hüzün (melancolia) reprezintă, la Istanbul, atât un simț pronunțat pentru muzica autohtonă, un cuvânt esențial pentru poezie, cât și o anumită stare de spirit și, în general, tot ceea ce sugerează acel material care face ca orașul să fie ceea ce este.”

Braga face o sinteză a stărilor induse de Orhan Pamuk, fiind când vioaie, când melancolică, când plină de elan, când contemplativă în fața aducerilor-aminte.