Ce poate să acompanieze mai bine un pahar de bragă bine maturată, într-o zi mohorâtă de mai, ca o gogoașă cu urdă sărată sau pudrată cu zahăr?
O vorbă veche spune că adevărul iese intotdeauna la iveală ca uleiul pe suprafața apei. Dar ce minciuni delicioase știu să învârtă românii… Plăcerea (vinovată!) a unei gogoși acoperite cu zahăr pudră am moștenit-o din copilărie, de la bunicul meu, care era foarte fericit când nu găsea prin magazinele „Alimentara” nimic adecvat pentru mic-dejun și primea „învoire” de la bunica (o femeie cu o adevărată cultură gastronomică) să își presare pe mustăți pudra albă a gogoșilor de la chioșcul gării. De ce românul „toarnă gogoși” atunci când „fabulează inspirat” pe o anumită temă, iar când încearcă să „cosmetizeze” fapte mai puțin importante spune „minciunele” – o versiune „domnească” (cel puțin în perceptia mea din copilărie) a gogoșilor din aluat de cozonac, de formă dreptunghiulară sau triunghiulară, cu o tăietură pe mijloc și cu una din laturi întoarsă ca într-o fundă, asta mi-e greu să-mi explic. Poate pentru că aceste delicioase copturi aveau darul de a „păcăli foamea”…
Dacă amintesc și de rudele de post ale celor două, mâncate cu dulceață sau gem la cealaltă bunică a mea – scovergile –, cu care aveam șansa să mă întâlnesc mai ales duminica, atunci când nu se lucra la grădină, veți înțelege de ce talentul de „povestaș” nu m-a părăsit. Și, uite așa, am încălecat pe-o căpșună / Și v-am spus o mare minciună. / Și-am încălecat pe-o șa / Și-am mâncat gogoașa mea!
Sursa pozelor: bucataras.ro, evelinarustem.wordpress.com, littlepassports.com, photobucket.com, sfatulparintilor.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.