Uriașule, mergem în oraș?

Prima jucărie, prima bicicletă, primul ceas sau prima bragă băută la mare… Nenumărate amintiri au fost depănate la un pahar de bragă în anii când am vândut și promovat acest produs. Astăzi, unul dintre prietenii noștri își aduce aminte de copilărie.
Dacă aveți istorioare cu și despre bragă pe care ați dori să ni le împărtășiți, aștept un mesaj pe Messenger, iar dacă nu aveți, le vom crea împreună începând din această primăvară.

URIAȘULE, MERGEM ÎN ORAȘ?

Mă numesc Adrian Ștefan Ambrozie. Sunt unul dintre milioanele de copii crescuți între betoanele bucureștene, care așteptau cu nerăbdare cele două concedii anuale ale părinților, pentru a ieși din munții de blocuri ai orașului.
Povestioara mea se desfășoară într-o vacanță de vară, la mare, într-un cămin al liceului agricol din Constanța. De ce acolo și nu la hotel? Pentru cei care vă amintiți valoarea banului de dinainte de 1989, 15 lei pentru un pat și 3 mese pe zi (mese, nu glumă!) erau o nimica toată. Chiar dacă dormeam câte 6 sau 7 persoane în cameră, aveam toaleta și dușurile pe hol, cei 15 lei te făceau să consideri acel cămin o afacere pe durata sezonului estival.
În anul acela, a mers cu noi și Dan, unul dintre cei doi copii ai vecinilor de deasupra. Pentru că eram micuț și cam sfrijit, „ăia mari” din fața blocului îmi spuneau „uriașul” și, ca orice copil, nu suportam să dorm la prânz.
Însă, într-una din zilele petrecute la mare, ca prin minune, am adormit la prânz. La un moment dat, m-a trezit Dan și m-a întrebat zâmbind:
-Uriașule, mergem în oraș?
-Mergem!
-Ce vrei să-ți iau?
-Ce vrei tu, dar să nu afle ai mei. Cei care ați crescut în perioada aceea, vă amintiți că, atunci când unul ca mine primea o asemenea ofertă de la cineva mai mare, regula era clară: nu ceri nimic, numai să mergi în aventură!
-S-a făcut!
Am mers prin partea veche a Constanței și am ajuns la o dugheană care vindea covrigi calzi și o băutură cu aspect ciudat.
-Știi ce-i asta, Uriașule?
-Nu, n-am mai băut.
-Aaaa! O să-ți placă, se numește bragă!
Trebuie să recunosc că acea combinație între covrigii calzi și braga rece a fost extraordinară! Mi-a plăcut enorm!
-Mai vrei una, uriașule?
-Nu mai vreau, Dane, nu mai pot, mulțumesc frumos! Aș fi băut tot dozatorul acela cu bragă, dar era suficient că mi se luase ceva. Am înghițit în sec și asta a fost prima mea întâlnire cu braga. Ne-am plimbat prin portul vechi al Constanței, ne-am uitat la vapoare, dar gândul meu a rămas la licoarea dulce și ușor înțepătoare. Am sperat că voi mai ieși în oraș cu Dan, dar…
Au trecut o grămadă de ani și nu am reușit să mai beau bragă de atunci.
Vă mai amintiți replica lui Patraulea (Jean Constantin), din seria BD, care cere o bragă rece în Cișmigiu? Eu am înghițit în sec la acea replică și, precum eroul filmului, m-am mulțumit multă vreme c-o „milenară”! Au trecut vreo 25 de ani de la acea primă întâlnire cu braga, dar a rămas la fel de prezentă în amintirile mele.
După acești ani, l-am cunoscut pe Dragoș Bogdan și, odată cu el, am regăsit braga. Nu este nimic exagerat. Pur și simplu așa s-a întâmplat. Am redescoperit o băutură, pe care o consideram pierdută precum copilăria mea.
Cu drag,
Uriașul ☺!