Cam de pe la Înălțarea Sfintei Cruci și până pe la Florii, pasionații de bragă își „pun pofta-n cui” și așteaptă răbdători căldura soarelui pentru un nou sezon alături de băutura lor preferată. Dar ce să se facă în serile lungi de iarnă, când adesea se află în căutarea unui partener gustos care să le țină companie atunci când citesc o carte sau ascultă colinde? Sau cum pot face mai delicioasă o pălăvrăgeală alături de cei dragi? Vă anunțam zilele trecute că familia Bogdania va avea din acest week-end un nou membru „iernatic”: CREMA DE BRAGĂ.

img_9874cana-de-crema-de-braga-cu-naut-prajit

Acrișor-înțepătoare, onctuoasă, păstrând aroma fructelor de toamnă, dar îmbogățită obligatoriu cu un praf de scortișoară, CREMA DE BRAGĂ este o băutură ce se consumă în doze moderate, însoțită de boabe de năut prăjit sau de orice alte semințe „ronțăibile” pe care le aveți la îndemână.

Vă aștept comenzile începând de astăzi și până când se va topi zăpada și vă doresc să descoperiți (sau să vă oferiți) cât mai multe momente de răgaz în această perioadă aglomerată!

Dragii noștri,
Am luat hotărârea să prelungim vacanța de iarnă până la… primăvară pentru a reorganiza activitatea restaurantului.
Vă mulțumim din toată inima pentru clipele speciale pe care ni le-ați dăruit cu fiecare vizită pe care ne-ați făcut-o și vă vom anunța pe website și pe rețelele sociale când vă vom invita în noua Bogdania!