Programul Școala Altfel a oferit ocazia profesorilor și părinților să le “predea” copiilor cursuri mai puțin formale despre realitățile din jurul lor. E adevărat că această perioadă de studii este mai dificilă decât restul anului școlar pentru noi, cei care trebuie să o organizăm, fiindcă nu este întotdeauna ușor să găsești ceva interesant / captivant pentru copiii absorbiți de mirajul și fascinația tuturor activităților on-line.

Am comparat mereu această perioadă cu zilele în care și noi, la vremea noastră, făceam vizite pe la fabricile din jurul școlii – un eveniment pe care nu ne-am fi dorit să-l ratăm pentru nimic în lume: în primul rând pentru că scăpam de cursuri, apoi pentru că oricât de anostă ar fi fost fabrica (23 August – turnare și prelucrare metale -, Granitul – prefabricate din beton-, Antilopa – încălțăminte -, Fabrica de Mase Plastice, Fabrica de Pâine Titan ș.a.m.d., eram primiți cu multă simpatie de muncitorii bucuroși de mini-oaspeți și nu în ultimul rând, pentru că ne mai întorceam acasă cu câte un șurub, flecuri de pantofi, ochi sau nasuri pentru păpuși sau, trofeul suprem, pâine caldă! Distractiv era că aceste vizite se făceau pentru ca noi, copiii, să prindem drag de una din meseriile ce ne treceau prin fața ochilor, iar la final, când ne întorceam la școală, profesorii rosteau celebra frază “vedeți unde ajungeți dacă nu vă țineți de carte!”

Revenind în zilele noastre, am acceptat provocarea venită din partea unuia dintre clienții noștri, devenit între timp și unul dintre promotorii împătimiți ai bragăi, de a ține o prezentare în fața unui public inedit: copiii clasei a II-a D din școala 197 din București. Emoțiile au fost cu mult mai mari decât atunci când am fost față în față cu un public adult, pentru că nu știam cum să le pot capta și mai ales menține atenția trează. În plus, întâmplarea a făcut că nici nu ne-am putut folsi de retroproiector, ceea ce necesita un plus de talent descriptiv din partea mea. 

Din fericire, am descoperit pe parcursul prezentării că (încă mai) avem o grămadă de lucruri în comun și că minima recuzită pe care am avut-o – un fes turcesc și o pălărie de pai -, pasiunea pentru Asterix și Obelix sau filmele cu super-eroi pot să facă din bragă elixirul de basm ce transformă un țânc într-un viteaz cu super-puteri. Momentul culminant a fost cel în care licoarea a curs în pahare, iar copiii au descoperit că băutura copilăriei bunicilor și străbunicilor lor era nu numai energizantă și plină de vitamine și minerale, dar și delicioasă.

Faptul că unii copii și-au încercat puterile la skanderberg, că alții au ieșit din clasă strigând cu brațul ridicat precum Superman “Am puteeeeri!” și că unii dintre ei mi-au solicitat și al doilea pahar, au făcut deliciul audienței adulte (adică doamna învățătoare, tatăl ce a pus la cale totul și cu mine) și ne-au asigurat că întreaga acțiune a fost un succes. La final, o fetiță îi spunea colegei de bancă: “o să-i scriu lui Moș Crăciun să-mi aducă multă bragă”.

Nu știu dacă din prichindeii de ieri se va alege următorul bragagiu, însă sunt convins că a fost o experiență placută pentru majoritatea lor și că, de aici înainte, se vor putea lăuda că știu de unde vine expresia “ieftin ca braga”.

Le mulțumesc celor ce au făcut posibilă această întâlnire și mi-aș dori să repet experiența în cât mai multe din școlile bucureștene.