Ce ne răsare în minte când ne gândim la bragă? Cel mai adesea ne întâmpină sonorităţile unei expresii care evoca accesibilitatea unui produs atât de răspândit în vremurile de odinioară încât oricine şi-l putea permite (ieftin ca braga). Găzduită frecvent în rândurile unor autori clasici ai literaturii române, braga pare astăzi decupată de pe un fundal de epocă şi transformată dintr-o băutură familiară într-o imagine puțin zdrențuită și întrucâtva misterioasă, compusă din turci, albanezi, făină de cereale, Balcani, praf, arșiță și negustori ambulanți.
Strigătul bragagiului răsuna, în urmă cu un secol, pe uliţele târgurilor sau orașelor şi-n aproape fiecare casă exista o cană de metal folosită pentru bragă. Cei mai fideli clienți păreau a fi copiii: micile lor economii erau adesea investite în licoarea brună, tulbure, dulce-acrișoară și plăcut înțepătoare la limbă.
În sudul ţării, la Giurgiu, Constanţa, Galaţi, Slatina, Craiova sau Drobeta Turnu-Severin, bragagiii erau prezenţe constante ale vieţii de altădată. Astăzi, mai descoperi cu greutate, din spatele unei tejghele sau de la geamul unui magazin, chipul unuia dintre urmaşii lor, ridat de trecerea timpului şi de conştientizarea ieşirii din istorie a produsului în jurul căruia şi-a cheltuit răstimpul ce i s-a dat.
Oamenii s-au schimbat, oraşele au uitat de strigătele vesele sau tânguitoare ale negustorilor ambulanţi, dar poveştile acestei băuturi simple şi prietenoase merită să fie mai departe depănate.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.